Orice inceput e dificil, iar daca nu stiu eu atunci cine? M-am oprit o clipa si m-am gandit ca frigul a trecut (sau conform calendarului ar fi trebuit sa se fi terminat), de acum soarele ne va incalzi din nou chipurile obosite si ne va incarca cu dorinta unor zile libere. Nu ar fi rau sa uitam de suparari si sa incepem un an nou fericit cu acest inceput de primavara

 Asa ca va urez o primavara linistita, plina de soare si cu multa energie in ceea ce realizati!

Aceasta perioada parca te face mai sensibil si mai deschis spre ce se petrece in jur si atunci vin si te intreb “de ce nu ai renunta la un pachet de tigari pentru a face o donatie?”, “de ce nu ai renunta sa cumperi ceva pentru a salva viata unui copil?”

Toate aceste cuvinte pornesc de la cazul unui baietel   www.raresmarianhuci.ro . El se numeste Rares si are nevoie de ajutor.  Astazi este el, maine poate vei fi tu sau cineva drag tie.

Ultima tampenie pe care a facut-o “stimata doamna” : s-a dus la politie si a spus ca nu are liniste in casa deoarece deasupra ei este galagie. (Alooo!!!! ce galagie, femeie? nici nu am fost acasa in aceasta dimineata) Ideea e ca acum trebuie sa mergem la sectia de politie pentru a da declaratii. Iar eu ma intreb : la infractori ca sa le faca ceva, politistii au nevoie de dovezi, martori etc. si nici atunci nu se rezolva. Acum a fost nevoie ca o femeie cu halucinatii sa se planga la politie si ei gata fac treaba. Mi-e rusine de cum functioneaza lucrurile in orasul asta si in tara asta!

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. 

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. 

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. 

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. 

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. 

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni. De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: “Vino, vino. Te astept!”. 

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti.

” Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat:

” Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine.”

Baiatul i-a raspuns:

“Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani. “

 ”Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o.” 

Uimit, copacul i-a spus baiatului:

“Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am!” 

” Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani!”

Baiatul i-a spus:

” Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani!” 

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus:

“Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani.”

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. 

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.
Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii…

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: “Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma!”

Barbatul i-a raspuns: “Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte.” 

Copacul a insistat: “Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine!”

Barbatul i-a raspuns: “Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: “O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei. Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor.”

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. 

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: “Vino, vino, iubitul meu!”

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac.

Acesta l-a intrebat: “Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp.”

Batranul i-a raspuns: “Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca!”

Fericit, copacul i-a spus: “Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta.”

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit:

‘Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.’

Trec printr-o perioada al carei sfarsit parca nu mai apare si inevitabil ma opresc o clipa, atrasa fiind de prostia unora. Uneori ma amuz, dar am si momente cand imi dau lacrimile realizand ca nu-mi ajunge o viata pentru a cunoaste o persoana cu adevarat. Si uite asa sunt mereu in cautare de oameni valorosi pe care sa-i pot numi prieteni…

Asa cum a fost cu bune si cu rele acum s-a terminat. Pot spune ca sunt licentiata si admisa la master chiar daca a trebuit sa trec prin multe. Intr-un final a meritat si de ce nu, pot spune ca am avut ce invata.

Viata nu termina in a-mi da lectii. Atat din punct de vedere personal, cat si profesional. Invat ce nu trebuie sa fac in viitoarea profesie si invat cum sa ma comport cu ceilalti.

Pot spune ca am pierdut in acelasi timp cu acest sfarsit de facultate o prietenie, desi acum ma intreb: daca era o prietenie adevarata cum de s-a terminat asa brusc? tocmai pentru ca nu a fost o prietenie adevarata, ci o relatie cu avantaje de ambele parti (desi eu am vazut-o ca pe o prietenie din pacate nu a fost suficient). Dar nu e nimic, in viata se intampla sa pierzi relatii care nu merita si sa castigi prietenii cu adevarat pretioase.

Am mai invatat ca e bine sa pretuiesti oamenii cu adevarat valorosi si e bine sa fii corect in viata. O relatie nu poate fi sustinuta pe minciuni si tradare, ea poate da impresia ca rezista, dar toate lucrurile rele pe care le faci la un moment dat se vor aduna si vor produce o ruptura. Asta s-a intamplat in prietenia mea cu ea. Dar consider ca se poate intampla in orice relatie (chiar si de cuplu).

Am citit de curand pe un site ca e bine sa te consideri intotdeauna invingator si sa nu recunosti niciodata in fata celorlalti ca ai pierdut. Pe cine vrei sa pacalesti? E o mare minciuna. Mai bine recunosti ca ai pierdut.  In primul rand nu conteaza ceilalti, ci tu  trebuie sa fii capabil sa-ti recunosti ca nu le poti face pe toate cum trebuie. Ca acum ai pierdut, dar inveti din asta si ai sa te ridici. Asa consider eu ca trebuie sa actionezi, nu sa fii fals sa pretinzi ca nu s-a intamplat nimic.

Am invatat multe in aceasta perioada si am pierdut ce nu merita sa se afle in viata mea!

Mai degraba emotii pentru viitorul meu care se arata destul de misterios. In mod normal toti au emotii… Ma intreaba o prietena “si cum e? maine ai cursul festiv, ceva emotii cand vezi toca si roba?”

 Iar eu am zis STOP! oare am pierdut ceva?….. hmm toca si roba sunt lucrurile pentru care nu am timp sa-mi bat capul. Gata le am, sunt ale mele, sunt pe masura mea, acum am ceva lucruri importante de rezolvat.

Ce poate fi mai important decat sa ma bucur de Cursul Festiv la care va participa familia, prietenul meu si scumpa mea maimutica?

Pai acest sfarsit al facultatii si inceputul meu profesional trebuie sa depaseasca o bariera, si anume LICENTA… Ce anume e asa greu sa faci o licenta, poate te intrebi.  Si-ti dau si raspunsul: e greu atunci cand te legi la cap cand nu te doare si nu ai inspiratia de moment!!!

Deci daca vrei sa stii cum e, sunt emotii e ceva normal, dar cand ai altele pe cap parca nu te poti bucura de momentele de amintiri sau de unele faze comice si glumite de interior “pai vezi tu, puiut….” cei care-mi sunt apropiati stiu la ce ma refer.

Poate te intrebi ce fac… Pai… ma rog sa am rabdare si forta ca mai e putin. Sunt dupa un morman de carti si in cautare de altele deoarece subiectul e vast, iar bibliografia e subtire. Pe scurt un chip cu cearcane, dar cu aceleasi glumite si cu zambetul copilaresc acolo pus pentru la sfarsit.

Va pup si acum ma intorc la treaba!

Pentru toti cei care se pregatesc pentru alegearea unei teme va rog sa va informati din timp, e foarte important sa aveti informatii si inspiratie( nu ca mine).

Iar pentru cei care pregatesc lucrarea, si eu sunt in aceeasi banca cu voi. Complet dezorientata, afectata de ce aud si in urma cu scrisul.